Ce proiecte i-au tinut ocupati pe avocatii CARP in primul semestru din 2012

mai 26, 2014
Fără categorie

Iasi, 27 iulie 2012 – Pentru CARP Law Office, primele 6 luni au insemnat o consolidare a business-ului avocatial si o crestere cu 30 % a cifrei de afaceriin comparatie cu perioada similara a anului 2011. Astfel, echipa CARP a fost implicata activ intr-o serie de proiecte ce i-au avut in prim plan pe investitorii straini interesati sa faca afaceri in zona Iasi.

Cele mai importante arii de practica au fost dreptul societar, dreptul comercial international, dreptul muncii, telecom,media & IT, precum si litigiile in materie comerciala, fiscala si dreptul muncii, a declarat Cerasela Carp, avocatul coordonator CARP Iasi.

Strategia privind atragerea unor investitori straini in zona Iasului a inceput sa prinda contur, echipa noastra reusind pe parcursul primelor 6 luni ale anului sa asiste si sa reprezinte cu succes companii internationale din diverse domenii ce au ales orasul nostru ca si destinatie finala a investitiilor facute, a completat DragoS Panainte, Senior Consultant CARP.

Cele mai importante proiecte pe care Cerasela Carp si Dragos Panainte le-au coordonat au fost:

1) asistenta si consultanta juridica acordata unei companii de top in producerea si comercializarea diamantelor si bijuterii din Monaco in vederea deschiderii primului magazin din Romania in cadrul ansamblului PALAS Iasi.

2) asistenta si consiliere juridica acordata unui important producator din industria componentelor auto din Belgia in vederea incheierii unei tranzactii comerciale cu un partener roman, precum si redactarea unor opinii legale privind posibilitatea restructurarii schemei de personal in vederea delegarii unor salariati la sediul companiei-mama din Belgia.

3) asistenta si consultanta juridica acordata unei companii de investitii si capitaluri din Luxemburg in vederea deschiderii unei case de comert internationale care sa deserveasca clientela acesteia din Europa si Federatia Rusa.

4) asistenta si consultanta juridica acordata unei companii importante din industria actionarii hidraulice din Iasi intr-un litigiu fiscal cu autoritatile publice locale declansat in urma unei inspectii fiscale.

5) asistenta si consultanta juridica acordata unui start-up din industria software/aplicatii Ipad din Iasi in vederea redactarii unui set complet de contracte comerciale, precum si asistenta la implementarea unei strategii de resurse umane adecvata.

6) asistenta si reprezentare juridica a unei autoritati publice locale din Iasi intr-un litigiu civil privind revendicarea unor bunuri imobile ce au facut parte dinpatrimoniul acesteia.